31 zile

DECEMBRIE 2022 - GENERAȚII LA CALCULATOR

Dacă ți se pare că ai mai auzit de Șcheia (dap, cu „Ș”) chiar așa e. În luna noiembrie, am luat țara la kilometru pe ruta București - Suceava cu destinația Șcheia, unde am amenajat și dotat două săli de sport la școlile gimnaziale din comună, în care învață niște sute bune de copii. O lună de zile am avut ocazia să stăm de vorbă cu profesorii și copiii lor, să aflăm povești de viață nu chiar simple, dar și să descoasem visuri de mai Bine. 

Așa am aflat despre programul „A doua șansă” - un fel în care școala deservește comunitatea și după terminarea celor 8 clase. Pentru mulți tineri din Șcheia care au fost nevoiți să întrerupă școala, mulți dintre ei plecând și apoi întorcându-se din străinătate, este o a două șansă la educație, integrare și găsirea unui loc de muncă. Un program atât de fain, cu profesori atât de dedicați, încât am hotărât să mai poposim o lună.

Așadar, în decembrie, la Zi de Moldova, dotăm Școala gimnazială din Șcheia cu un laborator de informatică pentru ca oameni mici și oameni mari să învețe, la timpul lor, competențele necesare pentru a nu rămâne în urmă cu vremurile și oportunitățile.

Dacă vrei să ne ajuți și tu să punem Generații la calculator și ești născut în luna lui Crăciun, poți să îți donezi ziua de naștere doar la un click distanță.

Mai există și copii fără calculatoare

Șcheia este cum te-ai gândi că e un sat din nordul Moldovei și în același timp nu e. Școala, din 1844, e bine întreținută și e mândria satului. De-a lungul timpului s-a tot investit în reparații și adăugiri de anexe, o mare parte din fondurile necesare fiind obţinute chiar prin contribuţia cetăţenilor din comună. De pe băncile şcolilor din comună au plecat în lume numeroşi elevi care, mai apoi, au făcut carieră în diferite domenii: ştiinţă, literatură, artă, armată, educaţie etc. Doi dintre fiii satului au dat numele şcolilor în care au învăţat. Astfel, din anul 2004, Şcoala din Şcheia a primit numele de „Dimitrie Păcurariu” iar Şcoala din Mihoveni de numeşte „Niculaie Popinceanu”.

Cu adevărat, mulți săteni au plecat în lume și nu s-au mai întors. Astăzi, „la școala din Șcheia majoritatea elevilor sunt de etnie rromă, nedeclarați, (aproximativ 85%) iar părinții acestor copii muncesc ca zilieri, în cel mai bun caz. Implicarea părinţilor în procesul instructiv-educativ este o problemă secundară, grija principală fiind asigurarea hranei copiilor lor,” ne-a povestit doamna directoare prof. Ioana Smaranda Bahrincean.

Cu atât mai mult, Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” din Șcheia și școlile structură din comună joacă un rol hotărâtor în formarea generaţiilor de elevi care-i trec pragul, iar profesorii sunt determinați să practice un învățământ competent, colaborativ și implicat, care încurajează competenţa, dar şi cultivarea talentelor personale astfel încât fiecare elev să parcurgă un traseu educaţional potrivit aspiraţiilor sale. „Am descoperit printre elevii școlii și pasionați care ar putea avea rezultate la concursuri, dar din cauza situației financiare precare nu își permit să achiziționeze dispozitive electronice pe care să își valorifice talentul și se bazează doar pe ceea ce pot face în cadrul școlii. Acestor copii le putem pune la dispoziție viitorul laborator de informatică și în afara orelor de curs pentru a putea evolua și pentru a vedea rezultatele muncii lor,” ne spune entuziasmată profa de info, Oana Curea.

Cu părinții înapoi la școală

Și nu mai e vorba doar de copiii școlii. Pentru că într-o familie care nu are un calculator sau laptop, nici părintele nu are acces la tehnologie și la competențe care i-ar putea asigura un loc de muncă. Astfel că școala, atât la orele de TIC, cât și prin programul „A doua șansă”, devine singurul teren unde copil și părinte pot face cunoștință cu tehnologia care la orașe e parte din rutina zilnică și modul pricipal de comunicare. Și asta nu e puțin lucru!

Alexandra și Alin, de exemplu, sunt părinții unui elev de gimnaziu din școală. Atâta i-a bătut copilul la cap, că până la urmă părinții s-au înscris în program și cu ajutorul profesorilor, dar și cu ajutorul copilului, au învățat să scrie, să citească, să socotească și să termine 10 clase. Acum e mult mai simplu pentru ei să-și găsească un loc de muncă stabil.

„Este necesar ca elevii să deprindă abilitățile necesare într-o societate informațională. Primul pas pentru elevii școlii ar fi înființarea unui laborator de informatică modern, echipat cu toate cele necesare desfășurării orelor de TIC, opționalelor și altor activități extracurriculare. Elevii, atât cei din clasele V-VIII, cât și adulții înscriși în programul „A doua șansă”, vor profita de dotările laboratorului, vor înțelege mai ușor tot ce ține de utilizarea tehnologiei, de ce reprezintă aceasta, de cât de mult a evoluat. În cazul adulților din programul „A doua șansă” orele se vor axa pe dezvoltarea abilităților de utilizare a calculatorului în așa fel încât să-i ajute în cazul unei angajări” - prof. de informatică Oana Curea.

Pentru toți cei care cred că se poate, chiar se poate! De detaliile tehnice ne ocupăm noi! :)

 


AM AJUNS PÂNĂ AICI PENTRU CĂ NE-AȚI SUSȚINUT!

Pentru ce ați făcut pentru comunitățile voastre, numele vostru merită rostit!

SPONSORI DIAMOND